Casablanca prezentare

Casablanca prezentare

Capitala economică a Marocului, Casablanca se află situat pe ţârmul Oceanului Atlantic, în partea de N-E al Marocului, la 340 km de strâmtoarea Gibraltar. Casablanca cu o populaţie de 4 milioane de locuitori, este cel mai mare oraş al Marocului, este centrul industrial, economic şi al marinei militare, are unul dintre cele mai mari porturi artificiale ale lumii.
Casablanca este motorul economic al Marocului, o parte însemnată a producţiei industriale şi al comerţului se desfăşoară aici. Producţia de fosfaţi, pescuitul, prelucrarea peştelui, producţia de mobilă, producţia de sticlă, industria textilă ocupă un loc semnificativ în economia oraşului.
Dealungul litoralului din Casablanca se desfăşoară reconstrucţii şi dezvoltări importante.
Starea de înapoiere al Marocului se vede şi în Casablanca, alături de grupul redus al localnicilor înstăriţi, la marginea oraşului se găsesc cartierele mizere ale săracilor din provincie mutaţi în oraş. În oraş este în continuă consolidare influenţa islamică, în unele locuri este însemnată sărăcia şi infracţionalitatea.

Casablanca, scurt istoric

Teritoriul oraşului Casablanca a fost locuit încă din secolul VII-lea de către berberi, în secolul al XV-lea oraşul ajunge sub dominaţie portugheză. Portughezii au demolat mai întâi oraşul, apoi în anul 1515 au construit aici o fortăreaţă, pe care l-au părăsit numai după marele cutremur din anul 1755. Mai târziu Casablanca a ajuns pentru un scurt timp sub dominaţie spaniolă, apoi iar sub dominaţie portugheză iar la începutul secolului XX-lea sub cea franceză. Casablanca a devenit independentă împreună cu celelalte regiuni ale Marocului în anul 1956.

Clima şi vremea din Casablanca

Casablanca dispune de un climat mediteranean, care este putenic influenţat de curenţii reci ai Oceanului Atlantic. Variaţia anuală a temperaturii este redusă, datorită apropierii oceanului, în oraş nu este niciodată prea cald sau prea rece. Între lunile mai şi septembrie vremea este uscată în Casablanca.

Atracţiile din Casablanca

Aspectul oraşului Casablanca este determinat de amestecul stilului original marocan cu arhitectura franceză modernă al secolului XX-lea, convieţuirea stilului spaniolo-marocan cu stilul Art Deco. Casablanca a fost primul oraş din lume, unde la proiectarea urbană s-a luat în considerare şi vederea oraşului din aer. Deşi Casablanca nu este printre destinaţiile turistice preferate, tocmai din această cauză este interesantă atmosfera originală şi din acest motiv aici găsim locuri originale (restaurante, magazine) care nu au fost înfiinţate pentru deservirea turiştilor. Casablanca este locul ideal pentru cunoaşterea adevărată al Marocului.

Moscheea Hassan II Mosque

Moscheea Hassan II, proiectată de arhitectul francez Michel Pinseau, este atracţia determinantă din Casablanca, este cea mai mare moschee din Maroc, a şaptea moschee din lume ca mărime, totodată cea mai înaltă moschee cu turnul său de 210 m înălţime. În moschee încap deodată 105 000 de credincioşi, 25 000 între pereţii moscheii, 80 000 de credincioşi în jurul moscheii. Moscheea a fost construită direct pe ţârm, parţial pe apă.
Moscheea este o clădire rezistentă la cutremure, de pe vârful său noaptea luminează lumina în direcţia Meccăi. Moscheea poate fi vizitată cu ghid şi de credincioşii nemusulmani.

Old Medina

În partea de nord al oraşului Casablanca se găseşte oraşul vechi, care este înconjurat de ziduri. Asemănătoare (şi mai însemnate) se găsesc şi în oraşele Fes şi Marakesh

Aleea Casablanca Corniche

Aleea situată pe litoralul din Casablanca este centrul vieţii de societate şi de noapte. Aleea de litoral porneşte de la Moscheea Hassan II şi trece pe lângă litoral. Dealungul corniche-lui se desfăşoară reconstrucţii şi dezvoltări însemnate. Aici se găseşte şi cafeneaua lui Rick, cunoscut din filmul Casablanca.

Farul El Hank

Rolul farului construit în anul 1919 este protejarea navigatorilor din apropierea ţârmului din Casablanca, lumina farului poate fi observată şi de la 30 de mile de ţârm. Farul este un loc preferat pentru excursii, fiind unul dintre simbolurile din Casablanca.

Casablanca - Hărţi

contentmap_plugin